29 March 2008

Eterna campanie elctorala...

De ceva timp nu am mai postat nimic. În perioada în care am fost absent, ca să zic aşa, am citit în mai multe rânduri blogosfera româneasca (ma rog...o parte din ea:P). Vreau să descriu puţin cum mi se pare mie campania electorală a unor candidaţi pentru Primăria Iaşi, dar nu o sa dau niciun nume.

Întrebarea de la care pornesc este următoarea: De ce uneori penibilitatea, imoralitatea şi lăcomia merg până la sfârşit? Aceste trei "calităţi" enumerate în fraza anterioară caracterizează foarte bine unii candidaţi la Primăria Iaşi.

Altfel spus campaniile electorale ale unor partide politice ( cred ca e mult zis "partide politice"- mai bine s-ar numi asociatii de "interlopi"), se bazează doar pe minciuni, declaraţii jignitoare în presă, implicarea ligilor studenţeşti în tot felul de mizerii electorale, promisiuni deşarte, apariţii şocante, de-a dreptul dezgustătoare, "alianţe" stupide şi multe jocuri de culise, intervenţii din umbră etc. . Unele partide au tentative de strategii negative de marketing politic, dar slăbuţe.

În altă ordine de idei, cum poţi să zici, în calitate de candidat, că o primărie se administrează ca şi o afacere sau o societate comercială, sau cum poţi apela la evenimentele aparent infantile ale unor tineri pentru a-ţi face campanie, sau cum poţi spune că în doi ani va fi modernizat transportul comun ieşean, în condiţiile în care în patru ani s-au cumparat 30 de autobuze second-hand din Belarus şi 2 tramvaie aduse din Bucureşti. Ca să nu mai vorbim de locuri de joacă pentru copii, infrastructura oraşului, locuinţe pentru tineri, dezvoltarea forţei de muncă pe plan local etc. .

Mie sincer mi se pare penibil. Îmi dau seama că în societatea modernă încă se mai folosesc principiile machiavelice - cele din societăţile medievale, care cred că erau mai "sănătoase". Măcar acolo scopul scuza mijloacele, dar exista în acelaşi timp o moralitate, demnitate şi respect reciproc între principi.

Nu înţeleg de ce "munţii" de bani care se investesc în campania electorală din Iaşi nu se investesc nobil măcar. De ce nu se duce o luptă electorală bazată pe respect, demnitate, şi manipulare constructivă în spiritul cetăţenilor. Lucruri greu de înţeles, şi mai greu de explicat, sau mai mult, de schimbat.

Aş vrea să inchei printr-o simplă frază : România e cea mai bună idee care s-a întâmplat vreodată românilor; este ţara în care NICIODATĂ, NIMIC nu se termină! Până la articolul următor...s-auzim numai de bine.

12 March 2008

Rock în Copou...

Iaşi. Copou. Sala Mare a Casei de Culură Mihail Ursachi. Acolo va avea loc, pe 15 martie o nouă ediţie a evenimentului "Rock în Copou". La acest eveniment va concerta şi trupa RAVA.

Recomand RAVA pentru toţi cei care simt şi cunosc muzica bună. Sunteţi invitaţi cu toţii să faceti cunoştinţă cu RAVA-cea mai potenţială trupă de studenţi şi pentru studenţi.

Ne vedem acolo!

11 March 2008

Profu' de 18 ani...

Incredibil dar adevărat. Profesorul de informatică de la liceul "Miguel Cervantes" din capitală, are doar 18 ani.

În loc ca acesta sa reprezinte pentru colegii lui baiatul de clasa a 12-a care se pregăteşte pentru BAC, el reprezintă domnul profesor de informatică. Directoarea şcolii a declarat ca, datorită neîncadrării perfecte a mai multor profesori vis-a-vis de disciplina informatică, a fost nevoită să ofere unui elev acest privilegiu de a preda materia respectivă. Elevul de numai 18 ani a trecut cu brio testul pentru ocuparea postului de suplinitor şi, astfel, a ajuns să predea informatica. Colegii lui sunt foarte mulţumiţi de metodologia profului de numai 18 ani şi se simt bine la ore.

Eh....asta este un exemplu de tânăr cu atitudine si potenţial. Până la articolul următor ... s-auzim numai de bine!

Leapşa muzicală

Am primit de la Ines o leapşă super interesanta, care m-a amuzat putin. Aşa că am să o pun şi eu în aplicare, cu speranta ca vi se va parea distractiv atunci cand veti citi. So ... mai intai regulile :

1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
4. Tag 5 ppl
5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

Întrbarile :

1.How are you feeling today?

Mihai Margineanu – Pe sub norii de hartie. Hmmm…ar trebui sa ma duc la vreo petrecere medievala de basm, unde să peţesc vreo prinţesă.

2.Will you get far in life?

Holograf – Vine vineri. Ooo…daaaaa, abia astept week-endul. Ca sa ajungi undeva ai nevoie si de odihna specifica week-endurilor.:P

3.How do your friends see you?

Simon & Garfunkel – The only living boy in New York. Am fost in SUA ceva timp, deci e probabil sa ma vada ca singurul baia,t student, roman si blogger care a fost in New-York. Sper sa nu fiu vazut mai rau.

4.Will you get married?

Ombladon – Cel mai prost din curtea scolii. Probabil tre sa ma gandesc cu atentie inainte de a face pasul acesta, pentru ca nu vreau sa stau in curtea scolii J).

5.What is your best friend’s theme?

Tina Turner – Missing you. Nici chiar asa, da pe aproape.

6.What is the story of your life?

Nickelback – Rockstar. Relativ cam asta e povestea mea de viata, cu exceptia faptului ca nu numai am cerut am mai si facut unele chestii pentru a obtine ceva.Si acum….iata-ma J).

7.What was high school like?

Mihai Margineanu – Didel. Era ca un cartier in care imi petreceam o mare parte din zi, acolo unde interpretam personajul Didel.:)).

8.How can you get ahead in life?

Eric & Loredana – Dus de vant. Cred ca am dat deja raspunsul : )).

9.What is the best thing about your friends?

Holograf – Vine vine(fara tine inebunesc) – Prieteneii mei vin, vin si iarasi vin.

10.What is in store for this weekend?

Marty Friedman – Hands of time. Hmmm…nu suna prea bine.

11.What song describes you?

Pink Floyd – High hopes. Cu aproximatie ma descrie.

12.To describe your grandparents?

Holograf – Am ramas doar noi. Probabil asta simt bunicii mei de cand eu am plecat de langa ei. :D

13.How is your life going?

Cheloo feat. Freakadadisk – Trei agenti. No comment.

14.What song will they play at your funeral?

Corul Madrigal – Florile Dalbe. Asta daca am sa mor de Craciun probabilJ).

15.How does the world see you?

Mircea Baniciu – A venit iar Craciunul. Ca pe o persoana diferita si interesanta in acelsi timp. Sper.

16.Will you have a happy life?

Parazitii – FDD. Sa nu fie fericita ca in cantecele celor de la Parazitii.

17.What do your friends really think of you?

Mihai Margineanu – Gore din Chitila. Foarte probabil.

18.Do people secretly lust after you?

Celia – Trag aer in piept. Sunt fff tare.

19.How can I make myself happy?

Mihai Margineanu – Maritza. Textele lui Margineanu ma fac fericit…. cateodata.

20.What should you do with your life?

Rammstein – Amerik. Acolo vreau sa emigrez


Cam aceasta a fost leapsa. Mai departe ii provoc pe Paul, Bogdan si Alex.

08 March 2008

8 martie...


Cu ocazia zilei de 8 martie aş dori să transmit tuturor doamnelor şi domnişoarelor, un sincer La mulţi ani!, şi o primavară cât mai frumoasă plină de fericire şi multă dragoste.

26 February 2008

Conferinţele NATO la Iaşi.

Ieri şi astăzi, la Iaşi a avut loc Conferinţa NATO, ce a avut ca temă principală contribuţia României în Afganistan, şi rolul ţării noastre în ceea ce priveşte securitatea globală. Această conferinţă face parte dintr-o serie de conferinţe ce au avut şi vor avea loc la Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, conferinţe premergătoare Summitului NATO ce va avea loc în aprilie, în capitală.

Atmosfera a fost una foarte oficială, costume scumpe, multă diplomaţie straină (ambasadori NATO, reprezentanţi UE pe probleme de politică şi afaceri externe), dar şi profesori universitari, oficiali ai armatei care au participat în teatrul de operaţiune din Afganistan, presă, studenţi.

Din punct de vedere organizatoric conferinţa a fost de un real succes, ea atingându-si scopul, şi anume acela de a face cunoscute mai bine problemele care se vor pune în doscuţie în martie la summit. Au fost prezentate diverse opinii asupra rolului NATO, şi al aliaţilor în Afganistan, au fost precizate politicile publice care s-au implementat acolo, modul în care au fost acestea implementate, implicaţiile economice, sociale, politice şi nu numai a reconstrucţiei Afganistanului, programe concrete de educaţie si reconstrucţie pentru infrastructura afgană etc.

Personal, această conferinţă a reprezentat pentru mine un plus de experienţă, la modul că am aflat foarte multe lucrui despre Afganistan, despre populaţia afgană, despre modul acestora de viaţă, plus că am cunoscut foarte mulţi domni interesanţi cu puternice cariere diplomatice în spate, şi mai mult decât atât am observat viziunea lor asupra unor aspecte politice, sociale, economice etc. .

Mă bucur enorm că am avut privilegiul să fiu invitat la aceste conferinţe, unde am avut ocazia să cunosc destulă lume interesantă, si totodată să învăţ o serie de lucruri pe care cărţile sau facultatea nu ţi le pot oferi la fel de bine. Până la articolul următor ... s-auzim numai de bine.

19 February 2008

Pilif bai cacat...

Cu aceste cuvinte a inceput totul. Astazi am sustinut examenul pentru obtinerea permisului auto de conducere categoria B. Dupa ce am luat sala, m-am dus nerabdator, sigur pe mine si hotarat in acelasi timp, fara pic de emotie, sa imi incerc cunostintele la traseu, in compania inspectorului principal Filip. Foarte tare Filip asta de altfel.

1. Plecam de pe loc, cu asigurare, semnalizare...tot ce trebuie.
2. Dupa 10 metri de mers - parcare laterala dupa Dacia rosie cu numarul NT-10-ORY. Parcare perfecta la centimetru.
3. Plecam si in capatul strazii facem stanga, dupa ce ne oprim si ne asiguram la semnalul "Oprire". Pana aici totul perfect.
4. Urmatoarea la dreapta. Ma sigur, dau prioritate celor ce aveau acest drept, si imi continui drumul.
5. Intoarcere din 3 miscari. Perfect si de data aceasta.
6. in prima intersectie la stanga, dupa ce am cedat am acordat prioritate vehiculelor care aveau acest drept.
7. Oprire si plecare din rampa, mai apoi. Din spate circula un autoturism Matiz. Am lasat sa treaca, m-am asigurat, am semnalizat, si am plecat din rampa. De aici incepe shwo-ul pe care numai Filip - "inspectorul principal" ar fi putu sa il faca.

Filip : Tu nu stii sa dai prioritate?
Eu : Ba da. Celor care au acest drept, le acord prioritate.
Filip : Si Matizului de ce nu i-ai acordat prioritate?
Eu : Poi i-am acordat prioritate, iar dupa ce acesta a trecut m-am asigurat am semnalizat si am efectuat pornirea (ca sa folosesc un limbaj a la Filip).
Filip : Nu este adevarat, nu ai acordat prioritate si nici nu te-ai asigurat.
Eu am ramas de-a dreptul mirat, cand am auzit ce prostii poate debita Filip, acest inspector principal.

Bineinteles ca m-a picat pentru asa-zisa neacordare de prioritate. Matizul trecuse cu vreo 100 m de mine cand am m-am miscat eu din loc. Da in fine nu conteaza asta pentru Filip - inspector principal.

Dupa toate astea la sfarsit imi zice, ca ar trebui sa mai fac scoala de soferi si pe la Roman, nu numai in Iasi, ca sa pot lua permisul de conducere. Astfel mi-a sugerat foarte subtil, de ce nu am luat din prima. Asa ca Filip sper sa nu iti mai bati joc de oameni pe banii lor. Filip asta imi aduce aminte de un vers dintr-o melodie de la Parazitii care la un moment dat zice cam asa : "Pilif ... bai cacat". Sugestiv si adevarat in cazul acesta pentru acest eveniment de care am avut parte astazi.

Cei care dati examen pentru permis de soferi in Roman, feriti-va de Filip (exact ca in emisiune "Feriti-va de magarus!" - stiti voi), iar pentru restul ...pana la articolul urmator...s-auzim numai de bine.