14 January 2008

Nepăsare...şi dezinteres. A cui este vina?

În părculeţul din complexul studenţesc "Titu Maiorescu", de vreo două luni se adună niste "copii ai străzii". Cine sunt aceşti copii ai străzii? Din câte se pare sunt majoritatea toţi minori, toţi fumează, toţi "trag din pungă", toţi stau in frigul puternic, toţi au tendinţe nu foarte "ortodoxe", toţi cerşesc. Nimeni, dar absolut nimeni nu îi întreabă absolut nimic. Ce este cu ei? Sunt sau nu la şcoală? Au familii? Sunt din centre de plasament? Nimeni nu ia absolut nicio măsură. Asta în condiţiile în care, mai mult ca sigur, autorităţile locale cunosc acest caz, pentru că aceşti copii stau zi de zi pe străzi în inima Copoului, exact lângă Universitate, acolo unde e probabil cea mai frecventată zonă din Iaşi.

Întrebarea care vine în mod logic este : De ce nimeni nu ia atitudine în această privinţă? Şi cine trebuie să se sesizeze? Probabil toţi dau vina unii pe alţii. Haideţi să ne gândim ce se va întâmpla când vor creşte aceşti copii, având în vedere condiţiile în care au crescut? Bineînţeles că niciunul din acei copii nu vor alege cea mai bună "cale" în viaţa sa.

Aşadar, că tot e campanie electorală, ar fi bine ca domnii candidaţi sa nu se promoveze critcându-se unii pe alţii. Faceţi ceva practic, domnilor. Voi vă certaţi între voi, electoratul votează după ureche în cele mai multe cazuri, iar problemele importante rămân nerezolvate.

Şi ăsta este unul din multele aspecte proaste de care avem parte în România în general şi implicit în Iaşi. Copii ca aceştia sunt mult mai mulţi în Iaşi, dar pe nimeni nu interesează acest lucru. Mie mi-ar fi ruşine dacă aş fi în locul celora care trebuie să răspundă pentru ceea ce se întâmplă. Până la articolul următor ... s-auzim numai de bine!!!

4 comments:

orasuliasi said...

Din pacate, inca suntem o societate bolnava. Si sunt prea putini cei care incearca sa faca ceva. Cat despre autoritati? Sunt interesate de rezolvarea unei probleme doar daca au de castigat ceva bani din asta. In rest se merge pe principiul "Hai sa ne facem ca facem".

Daniel Matasaru said...

Vina este multipla. De la cei care fac legi proaste, care incurajeaza traiul parintilor pe baza alocatiilor copiilor, trecand pe la cei care nu aplica legile ce prevad decaderea din drepturi a parintilor care isi neglijeaza copiii sau ii trimit la cersit/furat si ajungand la societatea civila care nu este capabila sa aiba reactie la asemenea privelisti.

Acuma, daca am identificat vina, ar trebui sa stim ce avem de facut. Pentru ca si pe mine ma deranjeaza asa ceva. Intelegi de ce fac politica?

flpmihai said...

Vina este a noastra. Pentru ca mergem sa votam cand de fapt nu avem pe cine vota, pentru ca nu iesim "in strada" precum colegii nostri studenti din Franta, Anglia etc, pentru ca ii lasam pe altii sa hotarasca pentru noi, pentru ca ne lasam intimidati, pentru ca nu suntem dispusi sa renuntam la confortul de zi cu zi pentru a lua atitudine.
Si pe de alta parte, sunt foarte curios ce face "Politia caminelor" de care nu am auzit nici macar o singura data in cei 5 ani de facultate si 2 de master la Al. I. Cuza, exceptie facand cazurile cand faceau ce stiu ei mai bine: razie in camine. Ne mai vedem pe blog

Anonymous said...

voteaza-o pe ma-ta, pt flpmihai!!