04 April 2007

Romania vs Uniunea Europeana

La 1 ianuarie 2007 Romania a aderat la marea familie europeana. Privind lucrurile din aceasta perspectiva observam ca romanii au pareri impartite care variaza mult intr-un moment care nu e tocmai potrivit asteptarilor unora dintre noi. Astfel o parte dintre noi zic ca e un lucru bun aderarea, altii au un punct de vedere contrar si zic ca e nefasta pentru poporul nostru, popor, care sa nu uitam, vine dupa 50 de ani de comunism, o asa-zisa revolutie sau lovitura de stat sau cum s-o mai fi numit ea (ca nici acum dupa aproape 18 ani nu se stie exact-parerile fiind si aici impartite), care a inlaturat regimul dictatorial al lui Nicolae Ceausescu, urmata apoi de 17 ani de tranzitie si un proces lung de democratizare care inclin sa cred ca nu s-a sfarsit nici acum.


Fara indoiala acest subiect care trateaza aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este unul care starneste interes, dar mai interesant este acel fapt care ne descrie cum vad romanii aceasta aderare. Am observat ca multi dintre noi considera ca greul a trecut ca totul va fi dintr-o data asa cum au vazut unii din ei cand au lucrat in Italia sau in Spania unde culegeau capsuni. Asteptarile sunt unele exagerate avand in vedere faptul ca unii cetateni ai acestei tari cred ca dintr-o data lucrurile se vor schimba in foarte bine, vom obtine fonduri de la “mama Europa” nerambursabile si vom putea iesi din tara in spatiul U.E. doar cu buletinul (cand aud acest lucru, e inevitabil sa nu ma gandesc la o reclama penibila care circula pe posturile TV din Romania). Or, spre dezamagirea unora risc sa afirm ca lucrurile serioase de-abia acum incep. Rolul nostru ca cetateni trebuie sa inceapa sa isi faca aparitia din ce in ce mai mult in deciziile care se iau pe scena politica romaneasca. Odata intrati in “hora Europei” trebuie sa invatam sa “tinem pasul” pentru ca mai apoi sa facem acest lucru cu foarte mult simt de raspundere. Or, ce inseamna oare “a tine pasul” in contextul european politic de astazi, acolo unde sunt prezente multe dintre statele cu traditie democratica din Europa? Nu inseamna altceva decat a avea un grad ridicat, sporit de implementare a aquis-ului comunitar si un set bine pus la punct de valori, idei si principii democratice. Adica sa incepem sa ne supunem si sa luam parte in acelasi timp la toate deciziile si reglementarile luate de alesi la Bruxelles. Insa aceasta implementare a legislatiei euopene este un proces pe termen lung, ca si rezultatele ei de altfel. Lucrurile trebuie facute treptat. Tocmai aici cred ca este problema in a intelege cum ne ajuta Uniunea Europeana, daca ne ajuta? In Romania aceste lucruri sunt greu de inteles datorita slabei culturi politice a cetatenilor de rand si nu numai. Iar in afara de aceasta, lumea este cu totul si cu totul scarbita de circul ce se petrece pe scena politica romaneasca de ceva ani incoace. De la biletele si scrisori cu tenta demagogica ca in schitele marelui Caragiale, la cazuri nesfarsite si iremediabile de coruptie, pana la practici neconstitutionale facute de alesii nostri totul este un intreg care baga opinia publica intr-o ceata totala si un vid imens.
Astfel ce pretentii am putea avea de la cetateanul X din satul Y(care nu o sa mai poata face tuica decat in conditii ce sunt prevazute si ce sunt in conformitate cu procedurile europene) sa inteleaga la ce folosesc toate aceste legi europene si in final cu ce il ajuta pe el, daca nici macar unii din oamenii politici romani nu prea inteleg cum sa se adapteze la cele impuse de U.E.. Cand zic ca unele lucruri trebuie facute treptat, nu ma refer numai la procesul de implementare a legislatiei europene si rezultatele lui, ci si la faptul ca mai intai o parte din actorii politici ar trebui sa inteleaga si sa faca fata expectantelor europene. Ei nu trebuie sa fie in niciun caz un fel de intermediari intre U.E. si Romania.


Ar fi mult de discutat pe seama acestui subiect, dar ma tem sa nu devin plictisitor. Dar imi asum acest risc, pentru ca acestea sunt probleme care ne privesc in mod direct pe noi cetatenii cu drept de vot, si ar trebui sa incepem sa ne implicam din ce in ce mai activ in procesul de luare a deciziilor la nivel politic: sa invatam sa ne pese mai mult! Trebuie sa intelegem limpede unele chestiuni politice cum ar fi aceea a aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana si sa intelegem si ce presupune aceasta aderare; ce necesitati si neajunsuri o sa apara. U.E. are nevoie de noi la fel cum si noi avem nevoie de ea, in aceeasi masura.
In orice caz confuzia si debusolarea din randul romanilor va continua sa persisite ceva timp ce-acum incolo. Esential este ca macar noi tinerii sa intelegem ce se intampla cu tara noastra din punct de vedere politic, sa ne adaptam si sa profitam cat mai mult de oportunitatile si avantajele ce se ivesc.Pana la articolul urmator... sa auzim numai de bine!

2 comments:

gabrielacretu said...

Bune idei ai; cauta si pe altii pentru ca, asta e, trebuie sa stim pe ce lume traim.
O sa-mi permiti si o mica obiectie; ne-am obisnuit sa vorbim despre noi si Uniunea Europeana, despre noi si ei. STOP! Acum suntem si noi "ei" (adica o parte a Uniunii, cu toate drepturile si responsabilitatile, daca ceva merge prost...)
"Brussels", ca loc de unde vin deciziile este si capitala noastra europeana.
Cred insa ceea ce i-am spus unei alte bloggerite (gabriela.curelaru; ca sa devenim cetateni europeni trebuie sa fim intai pur si simplu cetateni! Aici e de treaba! da-i batai, ca-i inceput deja!

gabrielacretu said...

Incepe cu corectarea textului meu, ca l-am scapat...
E un act democratic!